Bătăi de aripi şi de gînduri

         Odată, un porumbel, mai hăbăuc sau poate mai curajos, mi-a zburat la cîţiva milimetri de ureche. Poate chiar m-a atins cu aripa, nu ştiu sigur. Fîl-fîl! Pentru cîteva secunde am avut senzaţia că eu dau din aripi, că eu mă pregătesc să-mi iau zborul. O senzaţie stranie şi minunată care mi-a amintit de spusele lui Nichita Stănescu.

Oare cum ar fi arătat lumea dacă oamenii nu ar fi fost robii gravitaţiei? Poate au greşit drumul evoluţiei  umane şi au ratat aripile?