De-a lungul timpului am observat un lucru curios: mă ciocnesc de același cuvînt într-un interval de timp ce de multe ori tinde spre zero. Au fost situații cînd, după ce îl găseam în diferite surse – carte, ziar, internet – îl auzeam aproape simultan la tv/radio sau la cineva din jurul meu. Și nu era un cuvînt uzualo-banal – masă, casă, mașină – ci unul care ține de latura mai exotică a vocabularului: arhaism, regionalism, neologism; n-au facut excepție nici substantivele proprii. Ce șanse erau să întîlnesc “Sfarmă-Piatră” de două ori în cîteva secunde? De cîte ori se folosește într-o zi cuvîntul “bordei”? Sau “cotoi”? Sau “redundant”?
Inițial am crezut că aceste ciocniri cu vorbele au un sens mistic, că Universul îmi trimite niște semnale pe care ar trebui să le deslușesc. După un număr considerabil de astfel de coincidențe frustrante(vă dați seama că n-am deslușit nimic), am renunțat la explicația mistică și am adoptat una științifică: unele(mă feresc de generalizari) cuvinte se comportă asemenea unor magneți. Nu știu dacă sînt magneți permanenți sau nu, de ce și cum, dar cuvintele au proprietatea de a se atrage pe ele însele.
Ce spuneți, am vreo șansă la premiul Nobel? 😛
Impulsuri Foto 